Drapelul românesc flutură la CERN, locul în care a fost descoperită ”Particula lui Dumnezeu”

Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) a dat lumii unele dintre cele mai valoroase invenții. Internetul s-a născut acolo, mulțumită lui Sir Tim Berners Lee, iar ”Particula lui Dumnezeu” a fost găsită cu ajutorul acceleratorului de particule construit de savanții CERN. Acum, steagul României este prezent în fața clădirii. 

Steagul țării noastre a fost ridicat luni la sediul CERN din apropiere de Geneva. Acest lucru a fost făcut deoarece țara noastră a devenit oficial membră a acestui centru de cercetare la 17 iulie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituției.

La ceremonia de luni au participat directorul general al CERN, Fabiola Gianotti, și președintele Consiliului CERN, Sijbrand de Jong. Cei doi au salutat aderarea României la organizație și au reamintit cât de importantă este colaborarea în domeniul științific pentru a se asigura ”progresul cunoașterii”.

„Sunt foarte bucuros că România a demonstrat astăzi că, după diligențele necesare și o atentă deliberare, este încă posibil pentru diferitele națiuni să-și unească forțele în domenii importante, într-un consens deplin”, a declarat Sijbrand de Jong, președintele Consiliului CERN.

Tricolorul stă acum lângă celelalte 21 de steaguri ale țărilor membre CERN. La eveniment, din partea României, au participat președintele Klaus Iohannis, ministrul Educației, dar și alți reprezentați ai guvernului și ai mediului academic.

Potrivit Agerpres, arborarea steagului românesc la CERN ”reprezintă o recunoaștere a excelenței românești în domeniu și a contribuției țării noastre la realizarea unor proiecte și experimente cu o valoare științifică deosebită”.

Care sunt avantajele României după aderarea la CERN? Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, statul român va avea acces la tehnologiile deținute de CERN, dar și la platforme pentru educație și cercetare.

După ceremonie, delegația românească a vizitat S’Cool Lab, laboratorul CERN pentru elevi, precum și Marele Accelerator de Particule (LHC) și laboratoarele în care se desfășoară experimentul ATLAS, la care participă mai multe instituții românești. De asemenea, delegația s-a întâlnit și cu cercetători români care lucrează în cadrul CERN.

SL_GroupshotsSCoolLAB1-2_image89514843_gettyimages-175109219 150310152938-collider1-super-169 accelerator-de-particule-890x644

Sursa: playtech

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns