LIVE: Donald Trump este, oficial, cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite

Donald J. Trump a depus vineri jurământul în cadrul ceremoniei oficiale din fața Capitoliului din Washington DC, devenind al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca președinte al SUA a început la Washington odată cu sosirea la Capitoliu a principalilor protagoniști, președintele ales și președintele care își încheie mandatul, Barack Obama, împreună cu familiile lor, relatează agențiile de presă internațională.

Actul a debutat cu prezentarea invitaților speciali, printre care se numără și foștii președinți George W. Bush și Bill Clinton, împreună cu soțiile lor, Laura și Hillary.

Ceremonia se desfășoară în fața clădirii Congresului SUA, alături de imensa esplanadă a National Mall, unde s-au adunat sute de mii de simpatizanți ai lui Trump, primit de aceștia cu aplauze. El urmează să depună jurământul și să susțină discursul de învestitură.

https://www.youtube.com/watch?v=PNXGCDcFxMQ

“20 ianuarie 2017 va ramane ca ziua cand oamenii au reluat controlul asupra tarii lor din nou”

“Am aparat granitele altor tari dar am refuzat sa le aparam pe ale noastre, am cheltuit trilioane pe apararea lor in vreme ce noi ne ruinam. Am imbogatit alte tari dar a noastra a saracit”

“De azi, doar America va fi prima. Fiecare decizie va fi luata pentru a fi in avantajul muncitorilor americani. Voi lupta pentru voi”

“Vom cauta prietenia tuturor tarilor lumii. Nu vrem sa ne impunem modul de viata nimanui, ci sa il facem sa straluceasca. Vom uni lumea civilizata impotriva terorismului islamist”.

“Ne vom redescoperi loialitatea fata de noi. Cand iti deschizi inima, nu e loc de prejudecati”.

“Cand America e unita, e de neoprit. Suntem si vom fi protejati, de militari, de fortele de ordine si mai ales de Dumnezeu”.

“Timpul vorbelor goale a trecut, e vremea pentru actiune. Nu vom esua. Tara noastra va prospera din nou.”

“Nu veti mai fi ignorati vreodata. Vocile si visurile voastre vor defini destinul american. Impreuna vom face America puternica din nou, mareata din nou”

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns