ganditor2

De ce oamenii inteligenţi se comportă stupid?

“Pământul are graniţele sale, dar prostia umană este fără limite” scria Gustave Flaubert. Flaubert era aproape obsedat de această problemă a prostiei semenilor. El vedea prostia peste tot, de la bârfele leneşilor preocupaţi de toate nimicurile din clasa mijlocie, la cursurile academicienilor. Nici măcar Voltaire nu a scăpat de ochiul său critic.

Consumat de această obsesie, Flaubert şi-a dedicat ultimii ani de viaţă colecţionării a mii de exemple care aveau să alcătuiască un fel de enciclopedie a prostiei. A murit înainte de finalizarea acestei opere, iar unii au atribuit moartea sa subită la vârsta de 58 de ani frustrărilor pricinuite de munca de cercetare pentru această carte.

Dar de ce chiar şi cei mai inteligenţi oameni sunt uneori înclinaţi spre prostie? 

Se pare că măsurătorile noastre obişnuite pentru inteligenţă – în special IQ-ul – au foarte puţin de a face cu acele comportamente ilogice şi iraţionale care îl înfuriau atât de mult pe Flaubert. Poţi fi într-adevăr foarte inteligent şi în acelaşi timp foarte prost.

Prin înţelegerea factorilor care îi determină pe oamenii deştepţi să ia decizii proaste începem să clarificăm cele mai mari catastrofe ale societăţii, inclusiv criza economică. Mai surpinzător, cele mai recente cercetări sugerează moduri prin care poate fi evitată o stare care ne poate afecta pe toţi. 

Încercările moderne de a studia variaţiile abilităţii umane tind să se concentreze pe teste IQ care etichetează cu un sigur număr capacitatea mentală a cuiva. Sunt poate cele mai recunoscute măsurători ale raţionamentului abstract, spune psihologul Richard Nisbett de la Universitatea Michigan din Ann Arbor. ”Dacă aveţi un IQ de 120, vă este foarte uşor să faceţi calcule. Dacă este 100, aveţi capacitate de învăţare, dar trebuie să fiţi motivaţi şi să munciţi foarte mult,  Dacă IQ-ul dumneavoastră este 70, nu aveţi nicio şansă să deprindeţi capacitatea de a calcula.” Această măsurătoare pare să previzioneze succesul profesional şi academic. Diverşi factori vor determina unde vă poziţionaţi pe scara IQ. De exemplu, este posibil ca o treime din variaţia gradului nostru de inteligenţă să depindă de mediul în care am crescut – de nutriţie şi educaţie. În același timp, genele, contribuie cu mai mult de 40% la diferenţa dintre doi oameni.

Aceste diferenţe se pot manifesta în cablajul creierului nostru. Creierele mai inteligente se pare că au reţele mult mai eficiente de conexiuni între neuroni.

Tocmai această incapacitate de a cântări dovezile și a lua decizii corecte îl înfuria atât de mult pe Flaubert. Totuși, ceea ce a înțeles Flaubert cu privire la profundele scăpări de logică care ar putea afecta și cele mai strălucite minți, începe acum să capteze atenția. Ce poate explica acest aparent paradox?  

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Daniel Kahneman propune o teorie. El este savant în științe cognitive la Universitatea Princeton și a câștigat premiul Nobel pentru economie cu lucrarea sa despre comportamentul uman. Economiștii obișnuiau să presupună că oamenii erau în mod inerent raționali, dar Kahneman și colegul său Amos Tversky au descoperit contrariul: atunci când procesăm informația, creierul nostru poate accesa  două sisteme diferite.

Testele IQ măsoară doar unul dintre acestea și anume procesarea deliberativă, care joacă un rol cheie în rezolvarea conștientă a problemelor.  Cu toate acestea poziția noastră implicită în viața de fiecare zi este folosirea intuiției, cel de-al doilea sistem. 

În primul rând, acest mecanism intuitiv ne-a oferit un avantaj  evolutiv, punându-ne la dispoziție scurtături cognitive care să ne ajute să ne descurcăm cu excesul de informații. Acestea includ prejudecăți cognitive, cum ar fi stereotipurile, confirmarea părtinitoare și rezistența la ambiguitate – tentația de a accepta prima soluție pentru o problemă, chiar dacă aceasta nu este în mod evident cea mai bună.

În timp ce aceste prejudecăți evoluate, numite ”euristice”, ar putea să ne ajute gândirea în anumite situații, ele pot, de asemenea, deraia judecata noastră dacă ne bazăm pe ele fără spirit critic. Din acest motiv, incapacitatea de a le recunoaște sau de a le rezista se află la rădăcina prostiei.

“Creierul nu are un comutator care spune ”eu acum voi alege stereotipul restaurantelor care seamănă, dar nu și oamenii” spune Fernell. ”Trebuie să antrenezi acești mușchi”.

Fiindcă nu are nicio legătură cu IQ-ul, pentru a înțelege cu adevărat prostia umană este nevoie de un test separat care să examineze susceptibilitatea la prejudecăți. Este ceea ce propune Keith Stanovich, expert în științe cognitive la Universitatea Toronto, Canada, care lucrează la un  ”coeficient de raționalitate” (RQ) pentru a evalua capacitatea noastră de a transcende prejudecățile cognitive.

RQ va măsura, de asemenea, și ”inteligența riscului”, care definește capacitatea noastră de a calibra posibilitatea anumitor probabilități. De exemplu, tindem să supraestimăm șansele noastre de a câștiga la loterie, spune Evans și să subestimăm probabilitatea de a divorța. O slabă inteligență a riscului ne poate face să alegem prost fără să avem nici ce mai mică noțiune că facem acest lucru.

Deci ce va determina dacă aveți un RQ ridicat în mod natural? Stanovich a descoperit că spre deosebire de IQ , acest coeficient nu ține de gene sau de factori din copilărie. Mai mult decât orice, el depinde de ceea ce numim metacogniție, adică abilitatea de a evalua validitatea propriilor cunoștințe. Oamenii cu un RQ ridicat au dobândit strategii care să stimuleze această conștiință de sine. O abordare simplă ar fi să luați răspunsul dumneavoastră intuitiv la o problemă și să luați în considerare opusul acestuia înainte de a lua decizia finală, spune Stanovich. Aceasta vă va ajuta să dezvoltați o conștientizare deosebită a ceea ce știți și a ceea ce nu știți.

Dar chiar și cei cu un coeficient RQ natural ridicat  pot face un pas greșit datorită unor împrejurări pe care nu au cum să le controleze. ”Individual puteți avea capacități cognitive deosebite, dar mediul vă dictează cum trebuie să acționați”, spune Ferrelll.

Distragerea emoțională, cu care probabil ați avut experiența de a vă confrunta, poate  fi cea mai importantă cauză a erorii. Sentimente, precum durerea sau anxietatea aglomerează memoria de lucru, lăsând loc pentru mai puține resurse cu care să puteți evalua lumea din jur. Ca să faceți față, vă puteți trezi că vă întoarceți la euristică pentru a găsi o rezolvare rapidă. Ferell este de părere că aceasta este explicația pentru anumite experiențe persistente, cum ar fi ”amenințarea stereotipiei”. Acesta este sentimentul de anxietate pe care trec grupurile minoritare atunci când știu că performanța lor va fi judecată conform unor prejudecăți existente: s-a dovedit de nenumărate ori că această anxietate poate afecta scorurile obținute la teste.

André Spicer și Mats Alvesson au descoperit că poate  nimic nu încurajează mai mult prostia decât practicile din anumite companii de afaceri. De fapt niciunul dintre ei nu era interesat de prostie la momentul descoperirii lor. Spicer de la Cass Business School din Londra și Alverson de la Universitatea Lund din Suedia, au început să cerceteze cum conduc organizațiile prestigioase oamenii foarte inteligenți. Dar curând au trebuit să își distrugă teza.

Mereu apărea același șablon – anumite organizații – în special băncile de investiții, agențiile de PR și consultanță – obișnuiesc să angajeze indivizi cu înaltă calificare. Dar în loc să vadă aceste talente la lucru, spune Spicer ”am fost șocați de faptul că tocmai aspectele pentru care acești oameni fuseseră pregătiți erau imediat dezactivate”, un fenomen pe care ei l-au numitprostie funcțională”.

Consecințele pot fi catastrofale. Într-o metaanaliză, anul trecut Spicer și Alvesson au raportat că prostia funcțională a contribuit direct la criza financiară (Journal of Management Studies, vol 49, pag 1194). ”Oamenii aceștia erau incredibil de inteligenți”, spune Spicer. ”Toți știau că au existat probleme cu valori mobiliare garantate, cu ipoteci și mărfuri structurate.” Dar nu numai că nu era problema nimănui să observe toate acestea; angajații s-ar fi confruntat și cu măsuri disciplinare dacă și-ar fi exprimat îngrijorarea și probabil că se temeau să nu îi submineze pe cei cu autoritate mai mare. Rezultatul a fost că angajații cu minți potențial strălucitoare își lăsau logica la ușa biroului.

În lumina crash-ului economic, aceste descoperiri par să confirme unele dintre temerile lui Falubert despre puterea oamenilor proști organizați în grupuri mari, pe care el o numea în glumă Republica Prostiei. Ele confirmă, de asemenea, unele dintre observațiile lui Boxsel că prostia este mai periculoasă la oamenii cu un IQ ridicat – deoarece acestora li se încredințează deseori mai multe responsabilități. “Cu cât sunt mai inteligenți, cu atât mai dezastruoase sunt rezultatele prostiei lor”.

Sursa: Scientia.ro

Canale TV Romanesti-Echipament Gratuit

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns