Cum se vedeau anii 2000 în 1900: orașe cu acoperiș și expediții la Polul Nord

Oamenii au încercat mereu să-și prevadă viitorul. Cele mai interesante creații sunt unele de la 1900 în care oamenii încercau să își imagineze ce vom avea în anii 2000.

La începutul poate celui mai prolific secol cunoscut până acum de omenire, Hildebrand, o companie producătoare de ciocolată din Germania, a creat câteva cărți poștale cu invențiile de peste 100 de ani. Astfel, în acești ani în care ne regăsim ar trebui să avem șine de tren peste ocean sau mare, să avem acoperișuri peste orașe și să putem merge pe apă.

Hildebrand nu a fost chiar Isaac Asimov cu încercările sale de a-și imagina viitorul. Nu avem mai nimic din ceea ce oamenii și-au imaginat, deși în Statele Unite ale Americii este o reală modă cu casa pe care ți-o poți muta, dar este interesant de văzut ce credeau, dar mai ales ce își doreau să aibă viitorul oamenii de la 1900.

Vei regăsi în galeria foto de mai jos scannere cu raze X pentru poliție, acoperiș pentru oraș, mașini pentru controlul vremii, dar și ceea ce avea să devină cinematograful din prezent: teatrul la distanță. De asemenea, oamenii voiau să exploreze mai mult Polul Nord, dovadă că au considerat că noi o vom face destul de ușor în anii 2000 (via All That is Interesting).

Oamenii vor putea zbura

Cum-se-vedeau-anii-2000-în-1900-Orașe-cu-acoperiș-și-expediții-la-Polul-Nord-950x644

Case mobile

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Case-mobile-950x644

Controlul condițiilor meteo

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Controlul-condițiilor-meteo-950x644

Expediții facile la Polul Nord

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Expediții-facile-la-Polul-Nord-950x644

Mers pe apă

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Mers-pe-apă-950x644

Mijloace personale de zbor

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Mijloace-personale-de-zbor-950x644

Orașe cu acoperiș

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Orașe-cu-acoperiș-950x644

Podele mobile

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Podele-mobile-950x644

Poliția care scanează cu raze X

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Poliția-care-scanează-cu-raze-X-950x644 (1)

Teatru la distanță (acum avem cinematograf)

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Teatru-la-distanță-acum-avem-cinematograf-950x644

Transport feroviar peste ocean

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Transport-feroviar-peste-ocean-950x644

Turism pe mare

Cum-vedeau-oamenii-din-1900-viața-în-2000-Turism-pe-mare-950x644

Sursa: playtech

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns