Cum se comportă, ce simt şi ce obiceiuri au românii când iau masa în familie (STUDIU)

Masa în familie este deosebit de importantă, oferind, pe lângă mâncare, hrană afectivă şi mentală, susţin specialiştii. Deşi sunt conştienţi de beneficii, românii servesc masa în familie mai rar decât şi-ar dori, potrivit unui studiu naţional realizat de brandul Delikat. Cercetarea scoate la iveală şi alte detalii interesante despre obiceiurile şi comportamentele românilor când se strâng în jurul mesei.

Studiul Naţional al Meselor în Familie este primul pas al campaniei „Gustul bucuriei de a fi împreună. Gustul de acasă“, prin care brandul Delikat îşi propune să încurajeze cât mai mulţi români să se reunească în jurul mesei şi să conştientizeze cât de important este acest lucru pentru echilibrul familial.

Masa în familie, un ritual care consolidează sentimentul de „împreună“
„Hrana cea mai importantă pe care ne-o oferim prin luatul mesei în familie constă în consolidarea sentimentului de «împreună», (re)confirmarea sentimentului de apartenenţă şi, nu în ultimul rând, stabilizarea unei identităţi familiale. Pe de o parte, masa în familie este un obicei care dezvoltă o obişnuinţă de care, de cele mai multe ori, odată ajunşi la adolescenţă şi mai apoi în primii ani de tinereţe, simţim nevoia să ne îndepărtăm. Pe de altă parte însă, în interiorul fiecărui cămin, masa în familie reprezintă un ritual. Pregătirea mâncării, aşezatul mesei, poziţionarea la masă a membrilor, discuţiile, toate aceste aspecte fac parte din ceea ce înseamnă masa în familie. Prin urmare, masa în familie nu este doar despre mâncare, ci mai ales despre hrana afectivă şi mentală pe care o furnizează prin setul de ritualuri transmise din generaţie în generaţie“, a explicat Ştefania Dumitrescu, psiholog, psihanalist, membru asociat al Societăţii Române de Psihanaliză (SRP) şi Preşedintele Asociaţiei Române de Psihanaliză de Cuplu şi Familie (ARPCF).

Cititi continuarea AICI

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns