Cum arată casele printate 3D care costă 4.000 de dolari bucata (Video)

Conform ultimelor statistici la nivel mondial, mai bine de 1,2 miliarde de oameni trăiesc în condiţii precare, nefiind la standardul vremurilor moderne. Gospodăriile acestora le asigură un minim de subzistenţă, iar această situaţie poate fi rezolvată într-un mod ingenios.

ICON, un startup bazat în Austin, Texas, a venit cu o idee foarte interesantă. Compania vrea să înceapă să printeze 3D case care să asigure un minium necesar de trai decent, care vor fi, de asemenea, şi foarte ieftine. Preţul ”pe bucată” va fi doar de 4000 de dolari, şi vor putea fi construite de la zero în 12 până la 24 de ore.

Casele printate 3D vor ocupa puţin peste 60 de metri pătraţi la amprenta pe sol, ceea ce este mai mult decât decent având în vedere preţul sau durata de construcţie. Dacă planul startupiştilor din Austin decurge aşa cum trebuie, compania va putea să construiască un ansamblu rezidenţial format din 100 astfel de case pentru refugiaţii din El Salvador sau Haiti.

Fiecare locuinţă dispune de o sufragerie, un dormitor, o baie şi o prispă şi vor putea fi construite dintr-un ciment special care are o durată de uscare mult mai mică decât cel convenţional, explică publicaţia americană The Verge.

Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns