Cum a reuşit o antreprenoare din România să cucerească Parisul cu mititei, sarmale şi papanaşi

Ecaterina Paraschiv-Poirson ar vrea să aducă în Bucureşti proiectul Ibrik, restaurantul din Paris deschis la finalul lui 2018, care în ianuarie a intrat pe lista redactată de editorii VOGUE a celor mai hot locuri din capitala Franţei. Până când acest lucru va deveni realitate, noi aici, în Micul Paris, ne întrebăm un singur lucru: cum a fost posibil ca mititeii noştri să devină vedete chiar pe scena pariziană, una dintre cele mai rafinate ale lumii?

Restaurantul a fost deschis în decembrie 2018, chiar de ziua României, pe 1 decembrie. Nu am calculat, dar aşa a fost să fie. Este cel de-al doilea proiect al meu, după o cafenea deschisă tot în Paris, cu denumirea Ibrik“, spune Ecaterina Paraschiv – Poirson, proprietara celor două unităţi.

Cafeneaua Ibrik a fost deschisă în martie, 2017, în cel de-al nouălea district din cele 20 câte are Parisul, o zonă cunoscută pentru repere precum Opera, bulevardul Haussmann sau Galeriile Lafayette.

Lucrurile au mers foarte bine, astfel că în vara anului trecut, Ecaterina Paraschiv-Poirson începe cel de-al doilea său proiect, restaurantul Ibrik Kitchen. De data aceasta, antreprenoarea şi-a dorit ca restaurantul să fie în cel de-al doilea district parizian, o zonă care se conturează a fi tot mai hip, un fel de Centrul Vechi al Bucureştiului, dar cu doza de rafinament parizian la pachet.

Atât cafeneua, cât şi restaurantul au o inspiraţie comună, şi anume bunica antreprenoarei şi al său ritual de relaxare.

Am părăsit România, alături de familie, când aveam şase ani şi jumătate, bunica fiind persoana de care m-am simţit foarte legată. De altfel, Ibrik, numele cafenelei, vine de la ritualul ei de preparare a cafelei. Chiar dacă părinţii mei au fugit din ţară, eu mereu am rămas foarte ataşată de România.

Având în suflet amintirea bunicii, Ecaterina Paraschiv-Poirson a apelat la ajutoare de nădejde pentru a recrea atmosfera casei în care a copilărit într-una dintre cele mai în vogă zone ale Parisului. Şi de data aceasta familia i-a fost alături.

„Designul restaurantului a fost făcut de verişoara mea, Laura Paraschiv, cea care are buticul Circa 1703 – 3071. Laura caută obiecte de design, din diferite timpuri, pe care le aduce în spaţiul ei din Bucureşti. Ceea ce mi-am dorit eu pentru Ibrik Kitchen a fost să regăsesc salonul bunicii mele. Ţin minte că avea o masă neagră de marmură. Nu se potrivea neapărat cu ce era în jurul său, dar pe mine mă atrăgea foarte tare.

Mai departe, pentru completarea proiectului Ibrik Kitchen, antreprenoarea a apelat la prieteni. Doi i-au fost de mare ajutor, mai ales că unul dintre ei avea abilităţi culinare dovedite după o participare foarte reuşită la MasterChef.

„Eu sunt prietenă cu Ovidiu (Ovidiu Malişevschi – n. red.), iar mai departe Ovidiu este prieten cu Bogdan (Alexandrescu, fost concurent la MasterChef – n. red.). Ei se ocupă de partea de meniu a restaurantului, dar investiţia este a mea şi s-a ridicat la 350.000 de euro.“

În decembrie, chiar de ziua naţională a României, în an de centenar, Ibrik Kitchen şi-a deschis porţile, iar la scurt timp a intrat pe lista celor mai hot locuri din Paris realizată de editorii VOGUE, cea mai prestigioasă publicaţie de modă şi lifestyle la nivel global.

Când străzile Parisului sunt aglomerate de sute de experienţe, cum de a reuşit micul restaurant cu rădăcini româneşti să prindă atât de bine?

Cred că am avut o şansă foarte mare pentru că nu sunt restaurante din Balcani în Paris. Vedem că a trecut moda fine-dining-ului în Paris, oraş care este cam cu zece ani înaintea Bucureştiului. Dar pe de altă parte, Parisul este cam cu zece ani în urma New York-ului, oraş în care întâlneşti orice gastronomie. Parisul abia acum devine mai exotic.“

Deşi majoritatea are în minte mâncarea asiatică drept primă asociere cu exotismul gastronomic, preparatele româneşti sunt extrem de interesante datorită melanjului unic de influenţe.

Pe firul istoriei, România a fost trecută de multe popoare. Poţi spune azi că micii sau sarmalele sunt ale tale? Dar tocmai varietatea de influenţe aduce bogăţia gastronomiei româneşti. Eu asta am vrut să arăt Parisului, că plecând din România pot reconstitui tradiţii culinare de mii de ani.

Iar Parisul a zis „Oui, Oui“ din toată inima şi s-a pus pe mâncat cu două mâini mititei şi sarmale.

„Avem două meniuri diferite, unu de prânz şi unu de seară. Francezii iau prânzul foarte rapid. Trebuie să aibă ceva bun şi cald şi la timp. Seara însă este despre a savura masa.“

În cadrul meniului, câteva preparate au devenit vedete de necontestat.

Încercăm să facem mititeii aşa cum ştim noi că sunt acasă, pufoşi şi cu gust, dar şi dacă mergi în Bucureşti ajungi într-o adevărată polemică privind adevărata reţetă a celui mai bun mititel. Sarmalele sunt la fel de bine primite, iar papanaşii au devenit vedeta meniului.“

Iniţiativa Ecaterinei Paraschiv-Poirson de a aduce (alt)ceva din România şi, mai important, de a stârni reacţii pozitive, în Paris, nu este singulară.

Compania Le Manoir, controlată de familia antre­pre­norului Cristian Preotu care deţine mai multe afaceri în domeniul gastronomiei fine, a decis anul trecut să intre pe piaţa din Franţa cu distribuţia de vinuri româneşti şi cu un magazin în Paris unde va vinde produse tradiţionale de pe piaţa locală şi din ţările din regiune. 

Potrivit celor mai recente declaraţii, distribuţia de vinuri urmează să înceapă în primăvară acestui an odată cu deschiderea magazinului în centrul Parisului, mai exact în apropiere de Turnul Eiffel şi de Ambasada României în Franţa. Investiţia nece­sa­ră pentru acest spaţiu de retail este estimată mo­men­tan la 350.000 de euro.

România este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Europa şi chiar din lume, cu 5,2 milioane de hectolitri estimaţi pentru 2018, cele mai recente date disponibile. Totuşi, exporturile sunt practic inexistente. Iniţativa lui Preotu poate părea „une folie“, dar ţinând cont de proaspăta deschidere a publicului parizian spre noi experienţe culinare, chiar şi cei mai rafinaţi băutori de vinuri franţuzeşti s-ar putea îndrăgosti de terroirul din Dealul Mare, una dintre cele mai bune zone viticole din România. Iar Ecaterina Pa­raschiv – Poirson spune şi ea că nu a terminat cu introducerea publicului francez în tainele gastronomiei balcanice, aşa că are în plan deschiderea unei brutării cu specific.

Să nu vă fie prea mare mirarea dacă în câteva luni, pe lângă baghete şi croissante, francezii îşi vor întinde terina pe o felie zdravană de pâine cu cartof şi vor renunţa momentan la brânza cu mucegai pentru o felie de telemea gustoasă.

Înainte de a începe povestea Ibrik, aveam o meserie foarte serioasă, eram avocat. Am renunţat total la acea viaţă după o carieră de 10 ani în care am muncit foarte mult. Declicul cred că a fost primul meu copil, o fată, care la vârsta de trei ani credea în poveşti şi care mi le spunea mie.“

Pasiunea copilului şi inocenţa de a crede în basme au fost un semnal de alarmă. Ceva se pierduse odată cu anii duri de avocatură, acea putere de a mai crede în „A fost odată ca niciodată…“.

Cumva m-am gândit că aş vrea şi eu povestea mea, aşa că am lăsat lumea asta exclusiv raţională în încercarea de a aduce ceva emoţie în ea. Am descoperit după ceva timp că nu îmi mai este frică să combin cele două lumi. Şi am mai învăţat că instinctele şi curajul de a asculta de ele sunt esenţiale în antreprenoriat.

Şi că tot veni vorba, Ecaterina Paraschiv-Poirson spune că i-ar plăcea mult să deschidă un Ibrik chiar în Bucureşti. Până acum instinctele nu au înşelat-o. Îi mai trebuie doar un partener de afaceri curajos pentru a uni Micul Paris cu Marele Paris la o cafea la ibric.

Sursa

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply