Cristian Constantin, atlet și bursier al Universității din Pennsylvania: “Este dificil să propui idei noi unor oameni încuiați în trecut”

Constănțeanul (23 de ani), un remarcabil campion la atletism, este unul dintre tinerii aceia străluciți care au plecat din România în anii din urmă, fiindcă nu au găsit aici oportunități. În prezent este bursier în Pennsylvania, în Statele Unite ale Americii, a primit o bursă integrală în inginerie mecanică (după ce a studiat și inginerie chimică și biomoleculară).

“Cristian Constantin a câștigat proba de săritură în lungime la Penn Relays, una dintre cele mai vechi competiții din lume, ajunsă la a 125-a ediție”. Am citit deunăzi această știre (http://aimx.ro/cristian-constantin-a-castigat-penn/). Care e povestea din spatele ei? Cine ești dumneata, Cristian Constantin?

Sunt un atlet din Constanța care s-a ținut de treabă toată viața, iar asta a contribuit semnificativ la succesul de care am avut parte. Am avut niște performanțe oarecum impresionante în România sub îndrumarea doamnei Carmen Botea și am reușit sa continui acest progres și peste ocean. 

Ai o bursă integrală la Universitatea din Pennsylvania, studiezi inginere mecanică, după ce ai studiat inginerie chimică și biomoleculară. Te mai întorci vreodată în România sau gata?

Nu intenționez să revin definitiv în țară, dar nici în State nu garantez că voi rămâne. Totul depinde de ce oportunități se vor ivi; eu mă orientez către un loc unde pot evolua până la cele mai înalte poziții. 

Cum vezi tu situația asta a tinerilor care pleacă să învețe peste granițe? Ce ar trebui făcut pentru ca ei să dea înapoi ceva societății românești?

Consider că oricine are oportunitatea sau potențialul să studieze în străinătate ar trebui să profite de ocazie. Pentru ca cei care pleacă să dea înapoi ceva trebuie ca acel efort să nu fie în zadar. M-aș întoarce cu tot dragul dacă nivelul de trai ar fi mult mai ridicat și dacă aș putea să lucrez într-un loc care să îmi îmi satisfacăcriteriile. 

Care sunt soluțiile la problemele cu care te-ai confruntat ca student?

Perseverența. În America, anul 1 de studii nu a fost foarte satisfăcător, eram obișnuit cu o viață mai ușoară. Deși petreceam mult timp studiind, nu eram foarte eficient. Anul 2 a fost exact opusul, totul a mers ca pe roate, dar a trebuit să fac sacrificii multe. Practic oscilam între mers la ore, antrenamente și învățat. Asta era rutina mea. Ocazional un party sau jocuri. Nici de prea mult somn n-am avut parte, sarcinile de student mâncau mult din timpul meu. Un mare ajutor au fost colegii și prietenii; sunt multe concepte și teme greu de abordat de unul singur, iar un study group este adesea soluția. Când ne întâlnim, stăm până la 2-4 dimineața. De exemplu, am stat până la 5 dimineața să termin o temă chiar înainte de Penn Relays. Am dormit totuși vreo 6 ore, dar am ratat toate cursurile în ziua aceea; până la urmă nu a avut un impact foarte mare, am reușit să câștig cu record personal. Tocmai ce am primit notele pentru anul acesta și am reușit sa ajung pe lista decanului datorită eforturilor pe care le-am depus de-a lungul semestrului. Ca să ajungi acolo, trebuie o medie de minim 3.7 din 4, ceea ce este extrem de dificil în facultatea de inginerie. Vreau să îi îndemn pe toți cititorii să nu renunțe niciodată la lucrurile pe care le doresc, iar cu muncă asiduă și perseverență toate vor veni la timpul lor. 

Cum ai compara condițiile de antrenament cu cele din România? 

Diferența e monumentală, în special sala de forță. În Constanța ne chinuiam cu 5 haltere ruginite, într-o sală înghesuită care adesea era inundată. Aici e o sală cu 50 de cadre, fiecare cu 2 bare și cu 200 kg de discuri, aparate întreținute, pistă de atletism în sala de forță, bazin de înot și lista poate merge la nesfârșit. Când întâmpinam o problemă medicală acasă, daca nu erai atlet de valoare, trebuia sa apelezi la doctor pe banii tăi. Aici avem preparator fizic și doctori chiar în incinta stadionului. Cât despre echipament, aceeași poveste. În România există totuși indemnizații sportive care acoperă aceste cheltuieli, dar nu oricine primește aceste fonduri. 

Ce ii lipsește sistemului românesc de educație? 

Studenți serioși, meditații accesibile, ore suplimentare în care profesorii să fie deschiși pentru a răspunde la întrebări. Ar trebui promovate creativitatea, gândirea logică și lucrul în echipă, acestea fiind mult mai folositoare decât competitivitatea inutilă în a memora pe termen scurt niște paragrafe. În loc sa fie dictat același material în fiecare an, acesta ar trebui să fie accesibil înaintea orei și prezentat în clasă pentru a stimula înțelegerea lui din timp. Învățatul prin dictat funcționează pentru foarte puțini elevi și este o alocare ineficientă a resurselor. 

Ce înseamnă România pentru tine?

România este locul unde am evoluat ca persoană și va avea întotdeauna un loc în inima mea, indiferent de circumstanțe. 

Ce îți place cel mai mult la români?

Cu siguranță cel mai mult îmi plac prieteniile adevărate. Am constatat că românii, sau cel puțin cercul meu de prieteni români, sunt mai de încredere decât majoritatea americanilor cu care am interacționat. 

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în școala românească? Dar cele pe care nu le-ai învățat?

Comparând cu sistemul american, sistemul romanesc m-a învățat respectul și disciplina, însă unii profesori adesea apelau la puterea catalogului pentru a compensa lipsa lor de autoritate. 

Când ești plecat din România de ce îți e cel mai dor?

Întotdeauna de familia mea, dar sunt norocos că am plecat în era acesta a tehnologiei. Comunicăm frecvent video sau audio, iar asta ajută enorm. Când am o perioadă mai dificilă, mereu mă gândesc cu nostalgie ce bine era acasă. 

Ce ne lipsește ca popor?

Mai mulți tineri care să-și facă vocea auzită. Ar fi mai mult decât suficient pentru a face schimbarea de care e nevoie. De asemenea, avem nevoie de oameni care să nu facă treaba doar pe jumate, așa, ca să fie făcută. Consider că totul pornește de la educația pe care o primim.

Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns