Cine este maestrul Dang, şeful sectei la care şi Gyuri Pascu ar fi aderat

Numeroase secte prosperă în lumea întreagă pe seama disperării, dar şi a curiozităţii oamenilor. Una dintre ele este cea a unui oarecare Luong Minh Dang originar din Vietnam şi stabilit în Statele Unite. Activităţile controversate ale maestrului Dang sunt anchetate în mai multe ţări europene.

Maestrul Dang, aşa cum i se spune, promite că vindecă boli precum Alzheimerul, cancerul şi SIDA şi profită astfel pe seama unor oameni aflaţi în perioade dificile ale vieţii. Tot el a prevestit şi sfârşitul lumii în 1999, care nu a mai venit.

Născut în vietnam în 1942, Luong Minh Dang locuiește o vreme în SUA, apoi în Asia și poposește, până la urmă, în Australia, după problemele cu legea din Europa.

Ajuns pe tărâm american, a fondat Şcoala Spirituală a Energiei Umane şi Universale şi a pornit în căutare de adepţi. Pretinzând că a primit darul vindecării de la Dasira Narada II, la rândul său un discipol al lui Dasira Narada I, un filosof srilankez mort acum 100 ani, maestrul Dang a reuşit să facă rost de peste trei milioane de adepţi în 60 de ţări.

Cu toţii au fost convinşi de tehnicile sale de „injectare de energie universală şi cosmică în organismul pacientului în vederea eliminării sursei bolii şi deblocării canalelor de energie“. Mai mult, maestrul Dang dă asigurări că le poate ajuta pe femeile ajunse la menopauză să nască, chiar de trei ori pe an, dar şi că poate prelungi până la 180 de ani vieţile tuturor celor care îi urmează sfaturile pentru atingerea „dimensiunii a patra“, evident cu o contribuţie generoasă.

Începând din 1997 și până în 2005, justiția belgiană îl ține sub supraveghere pe Dang, considerînd periculoase îndemnurile sale milenariste, tacticile de racolare și îndoctrinarea adepților pentru scopuri financiare.

Se emite un mandat de arestare pe numele maestrului. Este arestat, însă eliberat imediat după ce adepții săi strâng, în 48 de ore, 1.240.000 euro.

Apoi, în 1998, un bunic atrage atenția că nepotul său, bolnav într-un stadiu terminal, este îngrijit de părinții săi doar prin metode „tradiționale”, abandonând complet tratamentul medical, la sfaturile unui adept al maestrului Dang. Tânărul moare în cele din urmă.

Procesul începe în 2005, când Dang este acuzat de fals, uz de titluri academice false, practică ilegală a medicinei și conspirație criminală ca lider. Este găsit vinovat în toate cele patru capete de acuzare, condamnat la 4 ani de închisoare și o amendă de 10.000 euroAjuns în Australia, Dang moare înainte să se judece apelul.

Soţia lui Gyuri Pascu, liderul Dang în România

imgonline-com-ua-twotoone-lhx4qnq7txmw

După ce s-a pus la îndoială modul în care artistului Ioan Gyuri Pascu i s-a acordat primul ajutor în noaptea în care a murit, acum, la mai bine de o săptămână de la decesul acestuia, s-a conturat ideea că binecunoscutul cântăreţ nu îşi îngrijea diabetul aşa cum ar fi trebuit, cu toate că suferise şi un atac vascular cerebral în urmă cu şase ani. Ipoteza aceasta a fost confirmată, pentru „Adevărul”, încă de săptămâna trecută de profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, diabetolog, potrivit căruia „Ioan Gyuri Pascu era un pacient cu diabet zaharat de tip 2 nu foarte conştiincios”. Chiar şi fosta soţie a artistului a admis că acestuia îi era teamă de medici şi că nu obişnuia să meargă la controale, aşa cum ar fi fost normal.

Însă, miercuri, jurnalistul Cătălin Tolontan a dezvăluit care ar fi fost motivul pentru care Gyuri Pascu nu punea preţ pe medicaţie şi evita să dea ochii cu medicii: cântăreţul ar fi frecventat un cult ostil medicinei moderne, numit Dang, care are 3 milioane de adepţi în întreaga lume.

Concret, adepţii acestui cult, îmbină idei creştine şi budiste şi au convingerea că pot vindeca SIDA, cancerul şi boala Alzheimer. Liderul organizaţiei din România ar fi chiar fosta soţie a actorului, Daniela Marin.

Potrivit propriei descrieri, cultul urmărește binele suprem al omenirii.

Potrivit aprecierii făcute de criticii lor, care folosesc chiar documente din interior, ”Adepții lui Dang” reprezintă o sectă milenaristă care susține că Hathorii, o civilizație intergalactică înălțată, va veni pe pământ ca să-i salveze pe cei iluminați, restul oamenilor urmând să piară, împreună cu Pământul, din cauza propriei înapoieri spirituale.

Cum gândesc practicanții relația cu propriul corp și cu suferințele lui fizice? Bolile sunt karmice, iar medicii nu pot trata decât efectul. Numai iluminații care primesc darul vindecării de la maestrul Dang pot vindeca în realitatea tuturor lumilor, mai puțin dense, unde este găzduită ființa noastră declinată în ceruri superioare.

Imortalitatea este și ea la îndemîna practicanților.

”Scopul final a terapiilor neconvenționale Dang este acela de a învinge moartea și de a te pulveriza în lumină”

Mișcarea din București a pornit sub numele de ”Școala de energie” și a devenit, acum, ”Academia Spirituală”. Mai mulți actori tineri și oameni de televiziune sînt parte a cultului. Daniela Marin, fosta soție a lui Gyuri Pascu, este liderul din România al acestei mișcări. Ea a primit darul vindecării de la maestrul Dang. Gyuri a urmat-o.

În ianuarie 2007, Daniela și Gyuri merg la Melbourne la ziua de naștere a maestrului Dang. La ziua de naștere de la Melbourne, Gyuri cântă oamenilor adunați acolo.

O parte a corpului de convingeri ale cultului Dang este ostilă aplicațiilor tehnologice sau științei medicale. În sine, cultul nu este agresiv, dimpotrivă. Propovăduiește pacea, seninătatea și meditația. Așa se nasc supraoamenii care vor fi transportați de către salvatorii intergalactici. Ei vor deveni, astfel, primii oameni nemuritori din istorie. 

„Pentru unele afecţiuni psihice sau tulburări de comportament tehnicile medicinei alternative ar putea funcţiona. Dar când ai o boală obiectivă, cum e diabetul, cu un tratament bine pus la punct, dovedit că este eficient, e un pericol major să ai o astfel de conduită. Faptul că nu mergea la medic, că poate nu lua tratamentul aşa cum trebuie, a contat în apariţia acelor complicaţii. În medicină, dacă doctorul îţi spune că nu mai ai niciun fel de alternativă, e în regulă să încerci şi altceva, însă doar în aceste situaţii excepţionale, altfel riscul e prea mare şi nu merită”, a explicat profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte.

Surse: adevarul, tolo.ro

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns