A fost creat cel mai rar şi mai valoros material din lume

O echipă de cercetători de la Universitatea Harvard a reuşit să obţină o cantitate mică de hidrogen metalic, care este cel mai rar şi cel mai valoros material din lume, scrie The Independent.

Hidrogenul metalic, o formă solidă a elementului hidrogen, ar putea revoluţiona tehnologia şi modul nostru de viaţă.

Folosit pe scară largă, acest material ar permite realizarea de computere ultra-rapide, trenuri care levitează şi merg cu viteză extremă, iar inovaţiile nu s-ar opri aici. Aplicaţiile vizează orice tehnologie care presupune folosirea curentului electric, dar şi zborul în spaţiu.

Profesorul Isaac Silvera, care a obţinut hidrogenul metalic alături de colegul său Ranga Dias, spune că acest material nu a existat până acum, el a fost creat în laborator.

Deocamdată este doar o mică bucată de metal, care poate fi observată printr-un cilindru unde este ţinut între două diamante. Aceste diamante au fost folosite pentru a zdrobi hidrogenul lichid la o temperatură extrem de scăzută.

Ca să obţină hidrogen metalic, hidrogenul – care este în stare de gaz la temperatura camerei – a fost mai întâi răcit foarte mult, pentru a trece în stare lichida şi ulterior solidă.

Apoi a fost supus unei presiuni uriaşe, mai mare ca presiunea din centrul Pământului. Astfel a fost obţinută o cantitate mică de hidrogen metalic.

În următoarele săptămâni, cercetătorii vor să reducă treptat presiunea la care este ţinut acum hidrogenul metalic, pentru a vedea dacă acesta este stabil. Conform teoriei, materialul ar trebui să fie stabil la o temperatură normală.

Dacă acest lucru se va dovedi corect, atunci va putea fi folosit pe scară largă, iar tehnologia pe care o folosim acum se va îmbunătăţi radical.

Nu vor mai exista pierderi de curent electric pe fire, iar rachetele spaţiale vor putea fi alimentate cu un combustibil de patru ori mai puternic decât cel existent acum. Astfel, vom putea străbate distanţe mult mai mari în cosmos.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns