Cel mai mic și fericit om de zăpadă are doar 0.003 mm

Sezonul sărbătorilor a fost prilej de distracţie şi pentru specialiştii din laboratoarele de cercetare, care au lăsat pentru puţin timp treburile serioase şi au încercat acele experimente la care nimeni nu s-ar gândi în restul anului. Cel mai mic om de zăpadă creat este atât de mic încât doar la microscop poate fi văzut. 

Într-un exemplu demn de cartea recordurilor, cercetătorii Universităţii West London au folosit echipamentele pentru litografie laser ale instituţiei pentru a crea cel mai mic om de zăpadă. Aşa zisul om de zăpadă este de fapt construit prin suprapunerea a 3 sfere din silicat, fiecare cu diametru de 0.9 microni, miniatura rezultată având o înălţime de numai 0.003 mm. Spre comparaţie, un fir de păr uman măsoară aproximativ 75 microni în diametru (0,075mm). Zâmbetul şi ochii omului de zăpadă au fost gravaţi cu ajutorul unui fascicul concentrat de electroni, iar nasul şi mâinile au fost sculptate din platină.

q_100

Impresionant prin dimensiunile sale miniaturale, cel mai mic om de zăpadă din lume nu poate fi însă admirat decât cu ajutorul unui microscop electronic. Spre comparaţie, recordul anterior datează din anul 2009 şi aparţine tot cercetătorilor National Physical Laboratory din cadrul Universităţii West London, care au creat o figurină cu înălţimea de 0.01mm.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns