Casa solară made in Ro pleacă într-o lună în Dubai

Locuinţa EFdeN Signature, ale cărei costuri se ridică la circa 300.000 de euro, este urmaşa Prispa, dar faţă de predece­soa­rea ei, noua casă solară made in Ro vine într-un cadru legal nou care ar permite montarea a mii de astfel de proiecte pe termen mediu.

Expansiunea caselor solare şi posibi­litatea conectării cu uşurinţă a acestora la reţea ar putea genera pe orizontală posi­bilităţi semnificative de creştere pentru industria de profil şi, mai important, ar putea marca începutul descentralizării sistemului energetic local.

„Prototipul casei EFdeN a costat în jur de 300.000 de euro. În acest moment, pentru varianta industrializată nu avem o cifră şi nici nu vrem să lansăm estimări înainte de a ne face toate calculele bine“, spune Claudiu Butacu, cofondator al EFdeN şi EnergiaTa.

EFdeN este comunitatea de tineri cer­ce­tători care au dus mai departe proiectul casei solare Prispa, transformat azi în locuinţa EFdeN Signature, iar EnergiaTa este o ONG axată pe promovarea prosumatorilor, adică acei consumatori de energie de mici dimensiuni care-şi ge­ne­rea­ză singuri nece­sa­rul de electricitate.

Casa Prispa a fost pri­mul proiect de casă so­lară realizat în Româ­nia, prototipul fă­când o bună impresie la Madrid în 2012, atunci când a fost expus în cadrul compe­tiţiei Solar De­cathlon, cea mai importantă competiţie de lo­cuinţe sustenabile din lume.

Astfel, dacă în 2012 casa Prispa a avut puţine şanse de „viralizare“, locuinţa EFdeN Signature chiar poate face saltul de la statutul de prototip la industrializare. De altfel, cei interesaţi să vadă o casă solară în acţiune, pot interacţiona cu modelul EFdeN în perioada 31 iulie-31 august, de luni până vineri, între orele 18.00 şi 21.00 şi în weekend, între orele 12.00† si 21.00, în incinta complexului comercial Băneasa Shopping City.

„Începând cu data de 1 septembrie anul curent, casa va fi demontată şi transportată pe mare în Dubai, pentru a fi reasamblată în doar 15 zile de echipa de studenţi pe situl unde va avea loc competiţia Solar Decathlon. Proiectată să se integreze atât în climatul din Dubai, cât şi în cel din România, prototipul oferă o experienţă unică prin potenţialul de adaptare şi personalizare“, mai spune echipa EfdeN.

Sursa

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns