Asistenţii personali digitali din casele inteligente

Siri, Cortana sau Google Now, asistenţii personali dezvoltaţi pentru telefoanele mobile, sunt folosiţi tot mai des în casele utilizatorilor, fiind deghizaţi în boxe portabile.

Majoritatea producătorilor de electronice au lansat sau au de gând să introducă în portofoliul lor sisteme dedicate pentru case inteligente. Pe de altă parte, producătorii de smartphone-uri, şi nu numai, vin în întâmpinarea clienţilor care vor o astfel de casă şi le oferă asistenţi personali digitali care să răspundă la comenzi vocale. Unul dintre cei mai populari asistenţi digitali este Alexa. Dezvoltată de Amazon, cel mai mare retailer online din lume, Alexa este cea care a transformat o boxă portabilă banală într-un produs de succes. Amazon Echo este unul dintre cele mai populare produse vândute de americani. Boxa, care are un preţ de 180 de dolari, permite utilizatorilor să aprindă sau să stingă lumina, să regleze temperatura din locuinţă, să pornească televizorul sau muzica şi să redea cele mai noi ştiri. Boxa are şapte microfoane şi utilizează o tehnologie care-i permite să audă comenzile  din orice colţ al camerei, chiar şi în timpul redării muzicii. Pentru a activa comenzile vocale trebuie doar să  pronunţi cuvântul „Alexa“.  Fiind un sistem în continua dezvoltare, Alexa adaugă noi caracteristici şi funcţii în fiecare zi, care-i sporesc interactivitatea. În magazinele online locale, Amazon Echo are un preţ de 1.000 de lei.

După succesul înregistrat de Amazon cu Alexa, Google a decis să lanseze un produs similar şi astfel a apărut Google Home. Este vorba de o boxă care foloseşte Google Assistant. Utilizatorii nu trebuie decât să rosteacă cuvintele „Ok Google“, iar boxa le va oferi răspunsuri în timp real despre vreme, trafic, finanţe, sport, ştiri etc. Dacă eşti de acord, Google Home poate învăţa lucruri de la tine şi îţi poate reţine programările şi alarmele astfel încât nu vei mai uita niciodată să achiţi asigurarea la maşină şi nu vei mai ajunge târziu la aeroport.  Google Home poate seta alarme şi cronometre, poate comunica informaţii despre trafic şi se conectează cu dispozitivele precum Chromecast, Nest şi Philips Hue, pentru a putea folosi vocea ca să setezi temperatura sau lumina. Google Home are un preţ de 750 de lei.

Deşi majoritatea utilizatorilor s-ar fi aşteptat ca Apple să fie prima companie care să lanseze un astfel de produs, ei fiind primii pe piaţă cu Siri, americanii au lansat de abia anul acesta un produs similar. Denumit Apple HomePod, boxa foloseşte asistentul personal Siri şi este echipată cu şase microfoane şi şapte tweetere. Controlul se face în principal prin voce, dar o zonă tactilă din partea superioară permite şi apăsare cu degetul. HomePod este integrat şi cu sistemul de casă inteligentă Home, putând controla luminile, temperatura, televizorul, etc. Produsul nu este disponibil deocamdată în ţară, însă peste Ocean preţul este de 350 de dolari. În ceea ce priveşte asistentul personal Cortana al celor de la Microsoft, care se regăseşte pe 145 de milioane de dispozitive, un produs va fi lansat în curând. Boxa va fi creată de Harman Kardon şi se va numi Invoke. Această boxă va oferi utilizatorilor, pe lângă informaţii legate de trafic, muzică, ştiri, posibilitatea de a efectua apeluri Skype. Invoke va fi disponibil, în prima fază, doar în Statele Unite.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply