Ananasul roz modificat genetic, vedetă pe rafturile magazinelor

O varietate de ananas obținută prin modificare genetică, cu tentă roz, care a ajuns recent pe rafturile magazinelor din Statele Unite, a devenit deja virală pe rețelele de social media, informează UPI.

Producția ananasului roz, un fruct dezvoltat de companii precum Del Monte și Dole, a început în 2005, iar Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) a aprobat la sfârșitul anului trecut comercializarea sa în magazine.

Schimbarea de nuanță a fost realizată de specialiști cu ajutorul licopenului — pigmentul care dă culoarea roșie tomatelor și pepenelui verde — prin modificarea enzimelor ce determină galbenul, specific până acum, al ananasului.

Noua specie de fruct, numită oficial Ananas comosus și neoficial botezată ”Rosé”, ar fi mai dulce decât varietatea originală, galbenă.

Ananasul roz care a ajuns în ultimele luni pe rafturile magazinelor se dovedește extrem de popular printre utilizatorii de Instagram care au publicat deja nenumărate imagini cu fructul modificat genetic, precizează sursa citată.

Cercetatorii au suprimat gena care determină culoarea galbenă a fructului și au înlocuit-o cu alta, care „comandă” sinteza de licopen, substanța care determină culoarea roz-strălucitor. Licopenul este un compus conținut în mari cantiățti de tomate și de pepenele verde, binecunoscut pentru calitățile sale antioxidante. FDA a concluzionat ca acest compus este consumat în mod constant de public și este sigur.

Deocamdată, ananasul roz va fi cultivat în Costa Rica, cunoscută pentru climatul său tropical și exportul masiv de fructe.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns