Acestea sunt companiile din România unde angajaţii se simt cel mai bine

Companiile îşi menţin angajaţii mulţumiţi şi atrag alţii noi nu doar prin nivelul salarial, ci şi prin „trucuri” precum birouri luminoase şi colorate, team buildinguri, programe de pregătire, abonamente de toate soiurile – la sală, la clinici, gustul cafelei, oferta cafeteriei din colţ şi interacţiunea amicală cu colegii. Lista poate continua.

Imaginea companiei nu contează doar pentru consumatori, ci şi pentru candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Pentru a atrage şi menţine cei mai valoroşi candidaţi – care se vor dovedi, implicit, şi cei mai profitabili – companiile pun la bătaie un întreg arsenal.

Pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, atmosfera plăcută de la birou este cel mai important criteriu, arată studiul ”Cei mai doriţi angajatori“, realizat de Catalyst şi aflat la a douăsprezecea ediţie. ”Atmosfera de lucru plăcută este criteriul numărul 1 în alegerea angajatorului, 87,31% dintre respondenţi nominalizând acest aspect ca fiind important şi foarte important“, declară Alexandra Stancu, talent attraction & employer branding coordinator în cadrul Catalyst. ”Astfel, includerea în campaniile de comunicare către potenţiali candidaţi de informaţii cu privire la mediul de lucru, atmosferă, precum şi facilităţile spaţiului de lucru poate influenţa în mod pozitiv decizia de angajare. Acest lucru este susţinut şi de faptul că 14% dintre respondenţi au menţionat faptul că nu pot nominaliza o companie datorită faptului că nu au cunoştinţe cu privire la mediul de lucru“explică Stancu, referindu-se la studiul derulat în primăvara acestui an.

”Atmosfera de lucru plăcută“ este urmată la mică distanţă de ”pachetul salarial oferit“, adaugă reprezentanta Catalyst. Dacă în ce priveşte atmosfera de lucru 87,31% dintre respondenţi au indicat acest aspect ca fiind important şi foarte important, în ce priveşte pachetul salarial oferit, acesta a fost menţionat de 86,87% dintre respondenţi.

Alte criterii importante pentru cei ce se află în căutarea unui loc de muncă, conform studiului menţionat, sunt ”un loc de muncă sigur“, ”noi provocări profesionale“ şi ”programele de training oferite“, adaugă Alexandra Stancu.

 

Studiul ”Cei mai doriţi angajatori“, spune reprezentanta Catalyst, ”este cel mai cuprinzător instrument de pe piaţă care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajator, precum şi aşteptările pe care tinerii le au de la aceştia. Studiul dezvăluie percepţia candidaţilor în raport cu angajatorii de pe piaţa românească, oferind astfel angajatorilor informaţia necesară pentru înţelegerea pieţei şi pentru dezvoltarea strategiilor de employer branding“.

Satisfacţia la locul de muncă nu este legată doar de nivelul de salarizare, explică Simona Ispas, psiholog clinician, doctorand, membru în grupul de lucru în sănătate ocupaţională al Facultăţii de psihologie şi ştiinţele educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşt. Din contră, explică ea, angajaţii raportează un nivel mai crescut de satisfacţie atunci când sunt trataţi corect de către supervizori sau când primesc feedback pozitiv, când beneficiază de echipamentele necesare să-şi îndeplinească atribuţiile cu succes sau când au un spaţiu adecvat de lucru. ”Mai mult, atunci când angajaţii simt că munca lor contează, că meritele lor sunt recunoscute sau că îşi pot folosi abilităţile, ei raportează un nivel mai crescut de satisfacţie“, adaugă Simona Ispas.

Ea face referire şi la o analiză realizată de Timothy A. Judge, un profesor de la Universitatea din Florida, care a relevat rezultate surprinzătoare: angajaţii extrem de bine plătiţi nu sunt cu mult mai satisfăcuţi de locul lor de muncă decât cei prost plătiţi. Mai mult, relaţia dintre salariu şi satisfacţia faţă de plata primită nu este extrem de puternică. Cu alte cuvinte, persoanele plătite bine sunt doar cu puţin mai mulţumite de salariul lor decât cele prost plătite.

Sursa

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti1-echipamentgratuit-1030x215

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns