maxresdefault

A long time ago in a galaxy far, far away: lucruri mai mult sau mai puţin ştiute despre fenomenul Star Wars

În urmă cu mai bine de 38 de ani, într-o zi de mai, un tânăr regizor prezenta spectatorilor noul său film, un film ce avea să schimbe istoria Hollywoodului şi a întregii industrii cinematografice. Acel tânăr regizor era George Lucas, iar opera sa, refuzată iniţial de majoritatea caselor de producţie din Statele Unite, era Star Wars.

„În ziua când a avut loc lansarea eram pe Coasta de Est şi participam la o emisiune de radio“, povesteşte Gary Kurtz, unul dintre producătorii Star Wars. „Pe la mijlocul emisiei, un ascultător a intrat în direct şi a început să dea tot felul de detalii despre film. I-am spus că ştie destul de multe lucruri, dat fiind că eram abia în ziua lansării filmului, iar el mi-a răspuns că l-a văzut deja de patru ori. În momentul acela mi-am dat seama că ceva se întâmplă“.

Ziua Star Wars a adus „o nouă eră pentru genurile science-fiction şi fantasy. A deschis apetitul lumii întregi pentru aceste poveşti, pentru că a reuşit să traducă ceva complicat pe înţelesul oamenilor. A fost şi este un moment definitoriu în istoria filmului“, explică debutul fenomenului Star Wars Robert Muratore, producător al documentarului The people vs. George Lucas.

„I HAVE A BAD FEELING ABOUT THIS!“

Câteva generaţii mai târziu, curiozitatea faţă de noul film din universul Star Wars este mai mare ca oricând. Este o stare pe care o putem numi, simplu, mania Star Wars. Ca multe dintre lucrurile care schimbă lumea, Star Wars a pornit nesigur şi are o poveste de dezvoltare inspiraţională.

Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Povestea spune că George Lucas nu reuşea să termine scenariul lui Star Wars; avea firul evenimentelor în minte, dar nu reuşea să îl transpună într-un format pe care să îl poată prezenta caselor de producţie. Apoi şi-a adus aminte de un text pe care îl citise în facultate, „Eroul cu o mie de feţe“, o explorare a miturilor universale. Lucas a recitit studiul semnat de Joseph Campbell şi a înţeles ce avea de făcut: să concentreze întreaga poveste în jurul unui singur personaj, Luke Skywalker, şi al drumului pe care acesta îl avea de urmat.

Lucas nu a avut însă mare încredere în filmul său, fapt ilustrat cel mai bine de un celebru pariu pe care regizorul l-a pus cu bunul său prieten Steven Spielberg. În timpul filmărilor pentru Star Wars, Lucas a făcut o vizită la studioul unde Spielberg pregătea un alt clasic al anilor ’70, Întâlnire de gradul III. „George era extrem de supărat, credea că Star Wars nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor lui“, a povestit Spielberg într-un interviu acordat celor de la Turner Classic Movies. „Credea că a făcut un film pentru copii. Aşa că a venit la mine şi mi-a spus că Întâlniri de gradul III o să aibă mult mai mult succes decât Star Wars, că o să fie cel mai de succes film din toate timpurile. Mi-a propus şi un pariu: 2,5% din încasările Star Wars pentru 2,5% din încasările mele. I-am spus că sunt de acord“.

Întâlnire de gradul III a fost într‑adevăr un hit, generând venituri de 303 milioane dolari. Însă Lucas a fost adevăratul câştigător, iar, pentru Spielberg, pariul s-a dovedit a fi mai mult decât inspirat. După calculele celor de la Time, 2,5% din încasările Star Wars i-au adus lui Spielberg în jur de 40 de milioane de dolari. „Filmul meu a fost o poveste de succes, dar Star Wars a fost un fenomen“, spune Spielberg, precizând că „George îmi trimite şi azi bani în contul acelui pariu“.

Sursa: Businessmagazin.ro

Canale TV Romanesti-Echipament Gratuit

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns