9 Mai, Ziua Europei

România a demonstrat că merită să fie membră a Uniunii Europene, iar românii au dovedit că sunt la fel de serioşi şi implicaţi ca şi cetăţenii celorlalte state europene, a declarat sâmbătă, 9 Mai, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, în Piaţa Statelor Membre, amenajată în Parcul Cişmigiu.

Primarul Sorin Oprescu a sărbătorit Ziua Europei în Piaţa Statelor Membre UE, organizată în Parcul Cişmigiu de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret (PROEDUS) şi Centrul Infoeuropa din Ministerul Afacerilor Externe.

Mă bucur că reuşim să organizăm pentru a doua oară acest eveniment şi să serbăm împreună Ziua Europei. Încercăm astfel să aducem la un loc obiceiuri, tradiţii, activităţi şi oferte turistice ale ţărilor europene membre UE şi suntem bucuroşi că 22 de ambasade au răspuns acestei iniţiative a Ministerului Afacerilor Externe, susţinută de Primăria Capitalei. Este bine să fim împreună în această zi, să arătăm unitate şi solidaritate. Consider că România a demonstrat că merită să fie membră a Uniunii Europene, iar românii au dovedit că sunt la fel de serioşi şi implicaţi în acest proiect, precum cetăţenii celorlalte state europene“, a declarat primarul general.

img-2845-resize

La eveniment a participat şi şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, care a transmis bucureştenilor că speră se bucure de evenimentele organizate de Ziua Europei în Parcul Cişmigiu, dar şi în Herăstrău.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit despre importanţa zilei de 9 Mai, arătând că Ziua Europei este un bun prilej de a ne reaminti principiile şi valorile care marchează modul în care cetăţenii români, ca cetăţeni europeni, fac parte din marea familie a Europei.

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a arătat că ziua de 9 Mai reprezintă o oportunitate de sărbătorire a unităţii şi a păcii în spaţiul comunitar, spaţiu în care România, alături de celelalte state membre, îşi doreşte să ajungă o ţară puternică.

                                                                                             Aboneaza-te la Canale Tv Romanesti

Prezent la eveniment, prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a menţionat că îşi doreşte ca acest eveniment să devină o tradiţie, iar Europa să devină tot mai puternică şi mai prosperă.

Piaţa Statelor Membre reuneşte reprezentanţi din 22 de ţări – Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.

Statele membre participante la evenimentul din Parcul Cişmigiu prezintă vizitatorilor obiceiurile, activităţile şi ofertele lor turistice, precum şi spectacole artistice tradiţionale, iar accesul este gratuit.

În 2015 se împlinesc 30 de ani de când Consiliul European de la Milano (iunie 1985) a decis ziua de 9 Mai ca Zi a Europei, precum şi 10 ani de la semnarea de către România a Tratatului de Aderare la UE (25 aprilie 2005).

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

Sursa – mediafax.ro

Canale TV Romanesti

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns